Crearea lumii si cosmogonia

sâmbătă, 2 mai 2015




Mitologia vikingilor povestește atât despre începutul lumii, cât și despre apropiata distrugere a ei. Ambele evenimente sunt descrise cu o imaginație care evocp aievea ținutul înghețat al Scandinaviei, cu munții și ghețarii săi.

Istoria cea mai completă a creației universului în mitologia nordică este transmisă de admirabilul poem "Voluspa" ("Prezicerile vizionarei"), compus spre finalul epocii păgâne. Înainte, exista un haos, "o genune uriașă" din care au apărut două lumi: Niflheim, tărâmul de gheață și Muspelheim, tărâmul de foc, guvernat de gigantul Surtur. În urma întâlnirii celor două lumi în prăpastia primordială (Ginnungagap), a rezultat o creatură uriașă cu chip de om, numită Ymir. Acesta s-a hrănit cu laptele vacii Audumbla, vacă ce a eliberat și pe primul zeu, Buri sau Bor. Acesta a avut cu Bestla, fiica unui uriaș, trei fii: Vili, Ve și Odin. Cei trei frați îl vor ucide pe Ymir, după ce vor vor crește, și vor crea din trupul lui lumea. Cosmogonia întemeiată pe omorârea și sfârtecarea unei ființe reamintește de miturile lui Tiamat, Pan ku sau Purușa. Creația lumii este deci un sacrificiu sângeros. Mircea Eliade consideră că acest mit aduce în mitologia germanicilor argumente în favoarea sacrificiului uman, care devine o repetiție și o reactualizare a actului divin și are rolul de a regenera creația și de a asigura reîntinerirea universului și coeziunea societății.
Cei trei frați vor desăvârși procesul creației prin înălțarea arborelui cosmic Yggdrasil, cel ce face conexiunea între cele 9 lumi ale mitologiei nordice. Yggdrasil este situat în centrul universului, creștetul lui atinge cerul și rădăcinile lui îmbrățișează lumea. El face legătura între cele trei niveluri cosmice: Cerul, Pământul și Infernul. Pământul este înfățișat ca un disc plat situat între crengile copacului. Ideea existenței unui Arbore Cosmic se întâlnește și în multe alte mitologii, în special în cele orientale și nord-asiatice. Universul nordicilor, Yggdrasil este însă de la început amenințat cu distrugerea, deoarece un vultur îi devorează frunzișul, trunchiul său începe să putrezească, iar șarpele (sau dragonul) Nidhogg îi roade rădăcinile. În ziua de Ragnarok arborele se va prăbuși, dar va adăposti doi oameni.
Despre Yggdrasil se spune că ar fi un frasin uriaș, care adăpostește cele 9 lumi:
  • Asgard, cetatea zeilor Aesir, care au creat lumea
  • Vanaheim, tărâmul zeilor Vanir, zeii naturii si ai fertilității
  • Alfheim sau Ljustalfheim, lumea elfilor
  • Svartalfheim, lumea piticilor
  • Jotunheim, lumea giganților
  • Muspelheim, lumea focului etern si a giganților de foc
  • Helheim, lumea morților condusă de zeița Hel, fiica lui Loki
  • Niflheim, lumea de gheața. Conform Eddei în proză Niflheim este locul de odihnă veșnică pentru majoritatea morților, deci preia astfel atribuțiile tărâmului Helheim.
  • Midgard, lumea oamenilor
Fiecare din cele 9 lumi are în componența numelui său terminația "-heim" ("casă", "tărâm", "lume") sau "-gard" ("curte", "pământ", "moșie"). Câteva cercetări au dovedit că înainte toate cele 9 lumi erau numite "heimr", Midgard-ul se numea la început "Mannheim", iar Asgard-ul "Godheim".
Cosmologia mitologiei nordice implică de asemenea o puternică trăsătură dualistă: de exemplu ziua și noaptea au propriul lor corespondent mitologic prin zeii Dagr și Nott și caii acestora Skinfaxi și respectiv Hrimfaxi. Alt exemplu este cel al zeiței soarelui, Sunna împreună cu lupul Skoll care o urmărește și al zeului lunii Mani împreună cu lupul Hati. Niflheim și Muspelheim, două tărâmuri total opuse sunt considerate originea lumii și a vieții. De fapt, în afară de Midgard, lumea noastră, celelalte opt tărâmuri formează perechi contrastante.

Tărâm
Tărâm opus
Contrast
Muspelheim
Niflheim
foc și căldură - gheață și frig
Asgard
Helheim
Rai și izbăvire - Iad și damnație
Vanaheim
Jotunheim
Creație - Haos și Distrugere
Alfheim
Nidavellir
Lumină - Întuneric

De obicei aceste lumi se împărțeau în 3 trepte principale:
  • Prima treaptă, cea mai înaltă, alcătuită din Alfheim, tărâmul elfilor luminii, Vanaheim, tărâmul zeilor Vanir și Asgard (Godheim), cel al zeilor Aesir. Tot aici se afla și Valhalla, lăcașul războinicilor care au murit eroic pe câmpul de luptă.
  • Cea de-a doua treaptă, cea de mijloc, formată din Jotunheim, tărâmul giganților (tărâm care include și zonele Gastropnir, Utgard și Thrymheim), Midgard, tărâmul oamenilor și Nidavellir (Svartalfheim), tărâmul piticilor.
  • Cea de-a treia treaptă, cea mai joasă conține tărâmurile Muspelheim, Niflheim, Helheim, precum și un spațiu gol, Ginnungagap, între Muspelheim și Niflheim, din care se spune că a țâșnit viața.
 Yggdrasil este Arborele Cosmic prin excelență. Rădăcinile lui se înfig până în inima Pământului, acolo unde se află regatul giganților și Infernul. Lângă el se află fântâna miraculoasă Mimir (meditația) unde Odin și-a lăsat drept zălog și unde se reîntoarce neîncetat, ca să-și împrospăteze și să-și sporească înțelepciunea. Pe aceleași meleaguri, lângă Yggdrasil, se află fântana Urd; acolo se adună zilnic zeii și împart dreptatea. Cu apa acestei fântâni stropesc Nornele arborele uriaș pentru a-i reda tinerețea și vigoarea. Capra Heidrun, un vultur, un cerb și o veveriță sălășluiesc în ramurile lui Yggdrasil. La rădăcina lui se află vipera Nidhogg, care încearcă să-l doboare. Zilnic vulturul se luptă cu vipera. Atunci când universul se va cutremura din temelii, în cataclismul pe care-l vestește Voluspa și care va pune capăt lumii pentru a instaura o nouă perioadă, paradisiacă, Yggdrasil va fi puternic zguduit, dar nu va fi doborât. Această conflagrație apocaliptică, anunțată de profetesă, nu va avea ca efect dezintegrarea Cosmosului. Kaarle Krohn a încercat să explice mitul lui Yggdrasil prin Arborele Vieții din Vechiul Testament, iar Sophus Bugge prin Crucea lui Iisus Hristos. Cele două ipoteze sunt inacceptabile. Odin își leagă calul de Yggdrasil, și este greu de crezut că acest motiv – central în mitologia scandinavă – să fie atât de tardiv. U. Holmberg observă, pe bună dreptate, că prezența vulturului pe Yggdrasil – amănunt absent în tradiția biblică – apropie acest simbol cosmologic mai degrabă de tipurile nord-asiatice. Lupta dintre vultur și șarpe este un simbol cosmologic al luptei dintre lumină și întuneric, al opoziției celor două principii, solar și subteran. 
Apariția omului și a zeilor celești
Cei dintâi oameni au origine vegetală, fiind sculptați din lemnul a doi copaci de către zeii Odin, Hoenir/Vili și Lodur/Ve. Numele primilor oameni au fost Ask ("frasin") și Embla("ulm"). Odin le-a dat viață, Hoenir le-a oferit rațiune, iar Lodur simțuri și caracter antropomorf.
După creația lumii și a omului au apărut și alți zei cum ar fi Sunna (Sol), zeița soarelui, fiica lui Mundilfari și soția lui Glen. În fiecare zi Sunna parcurge un drum pe cer în caleașca trasă de caii Alsvid and Arvak. Trecerea zeiței era numită de scandinavici prin metafora Alfrodull ("gloria elfilor"), care a devenit mai tărziu numele carului solar și chiar a soarelui. În tot timpul zilei, Sunna este urmărită de un lup feroce, Skoll, care vrea să o devoreze și chiar va reuși acest lucru odată cu sfârșitul lumii. Cu toate acestea, zeița va fi înlocuită de fiica ei după Apocalipsă (Ragnarok). Nordicii credeau că atunci când avea loc o eclipsă de soare, zeița Sunna era pe cale să fie prinsă de Skoll. Zeul Mani, fratele Sunnei, este personificarea lunii și, la fel ca sora sa, este urmărit de un lup, Hati, în timp ce trece peste bolta cerului. O altă divinitate celestă este Svalin care protejează pământul de căldura puternică a soarelui. După credința scandinavică, nu soarele emana lumină, ci coamele cailor de la caleașca acestuia, Alsvid și Arvak.

Ființe supranaturale

Panteonul nordic este alcătuit din trei grupuri de zeități: Aesir, Vanir și Jotun sau Jotnar (giganții). Odin, Tyr, Thor sunt cei mai importanți reprezentanți ai familiei Aesir, corespund binomului de zei suverani, au un caracter marțial, războinic. Njord, Freyr și Freya, cei mai cunoscuți zei Vanir, se caracterizează prin bogăția lor și raporturile lor cu fecunditatea, cu pacea, cu plăcerea. Aceste două grupuri de zei se dușmănesc, ei poartă un lung dur și nedecis război, care se finalizează printr-o reconciliere definitivă și printr-o victorie a zeilor Aesir. Cele două grupuri fac pace, schimbă între ei ostatici, își întăresc relațiile prin unele căsătorii și domnesc împreună. Principalii zei Vanir s-au instalat la zeii Aesir, completând cu fecunditatea și bogăția lor atributele de suveranitate juridică, magia și forța războinică. Aceste conflicte mitologice pot reaminti de trecutul istoric al unui război între două culturi distincte: cea a agricultorilor autohtoni și cea a cuceritorilor ariofoni. De asemenea originea acestui mit este o influență provenind din mitologia romană, anume cea a luptei dintre romani și sabini. Mircea Eliade și J.P. Mallory au fost de părere că diviziunea Aesir/Vanir nu este decât o expresie a tendinței generale indo-europene de a împărți divinitățile în două grupuri, ca în cazul titanilor și olimpienilor, din mitologia greacă și a epopeii indiene Mahabharata.
Zeii Aesir și Vanir sunt de obicei dușmani cu giganții (singular: Jotun, plural: Jotnar; în engleza veche, Eotenas sau Entas). Giganții din mitologia nordică sunt asemănători cu titanii și giganții din mitologia greacă. De obicei cuvântul Jotnar se traduce prin giganți, deși troli sau demoni ar fi două alternative de traducere la fel de bune. Cu toate acestea, zeii Aesir sunt descendenți ai giganților și atât ei cât și zeii Vanir stabilesc legături matrimoniale cu Jotnar. Câțiva giganți sunt menționați în Edde și par să reprezinte forțele naturale. Există două tipuri de giganți: de foc și de gheață. De asemenea, în mitologia nordică întâlnim elfi și pitici, ale căror roluri nu sunt prea clare, dar se crede că ar fi de partea zeilor. Alte ființe supranaturale întâlnite în miturile scandinavicilor sunt silfii și silfidele, duhuri aerine asemănătoare elfilor. Despre silfide se spune că pot cânta foarte frumos, însă cine se lăsa atras de viersul lor fermecat și intra în dansul lor era pierdut.
În plus, mai există și multe alte ființe fabuloase: Fenris, lupul gigantic, Jormungand, șarpele cosmic care înconjoară tărâmul Midgard. Acești doi monștri, împreună cu Hel, zeița morții, sunt copiii lui Loki, zeul trickster, și ai unei gigante. Există și creaturi benefice, cum ar fi Hugin și Munin ("gând" și "memorie"), cei doi corbi care îl vestesc pe zeul Odin de tot ceea ce se întâmplă în lume și Ratatosk, o veveriță care se furișează printre ramurile arborelui universal, Yggdrasil.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu