Zeii germanici

Zeii vikingilor își aveau originile în divinitățile germanice din nordul Europei. Woden sau Wotan și Thunor sau Donar erau zeii supremi ai popoarelor germanice începând cu secolul I d. Hr. Dar zeițele vikingilor datorau mult zeiței daneze a fertilității, Nerthus. Triburile germanice barbare, cum ar fi anglii, saxonii, francii, vandalii și vizigoții au profitat de prăbușirea Imperiului roman din secolele al IV-lea – al VI-lea pentru a-și întemeia propriile regate. Pe măsură ce se transformau din triburi de războinici în națiuni importante – cum ar fi Anglia anglo – saxonă au renuțat la vechile credințe tribale în favoarea creștinismului. De aceea, începand cu secolul al VIII-lea, religia păgână a lui Woden a fost înlocuită, în Europa, de noua credință. În nordul îndepărtat, totuși, vechea religie prospera încă, iar supremația vikingilor în Scandinavia poate fi privita ca o ultimă tresărire de orgoliu a vechiului spirit germanic. Miturile vikingilor nu au constituit o religie fundamentată teologic. În schimb, indivizii umani se puteau alia cu diferiți zei pentru a dobândi inspirație, putere și noroc. Jertfele aduse zeilor erau o modalitate de a obține protecția lor in bătălie, dragoste sau viață. Zeii puteau fi venerați în temple sau în afara lor, în păduri, pe dealuri, munți sau la izvoare. Deseori, vikingii erau percepuți ca fiind violenți și sângeroși din cauza că atacurile lor pe mare umpleau victimele de groază. Totuși, ocupația lor principală era creșterea animalelor. Aveau legi dure, care confereau multe drepturi femeilor si

au întemeiat primul parlament, la Thingvellir, în Islanda.

Război și pace

În mitologia vikingilor, zeii erau împărțiti în zei importanți ai fertilității și ai păcii, și practic, zei ai războiului. Se credea că zeii Vanir, ai fertilității, au fost venerați primii, iar supremația zeilor războiului Aesir, s-a petrecut mult mai târziu.

Odin, creatorul, era regele zeilor Aesir. Dupa ce a creat specia umana, Odin s-a

căsătorit cu Frigg, iar copiii lor au fost zeii Aesir, printre care Thor, Tyr, Heimdall și Balder,

frumosul.

Rădăcini și tărâmuri

Un șarpe rau, Nidhogg, devora rădăcinile lui Yggdrasil. În vârful copacului, stătea un vultur, Hraesvelg, supraveghind întreaga creație. Bătăile din aripi ale vulturului cauzau vănturile din lumea oamenilor. Sub fiecare dintre cele trei rădăcini ale copacului curgea un izvor. Sub rădacina din Niflheim era izvorul de otravă, care, la început, a umplut ținutul Gap, nimicul aflat între focul si gheața de la inceputul lumii. Sub rădăcina din Jotunheim, era fântâna înțelepciunii, iar sub rădăcina din Asgard era fântâna sorții, unde trăiau cele trei norne, zeițe ale destinului: Soarta, Ființa si Necesitatea. Ele modelau viața oamenilor de la naștere până la moarte. De asemenea, ele udau copacul,îin fiecare zi, cu apa curată din fântâna înțelepciunii, acest lucru ținându-l în viață. Această apă cădea pe pamant sub formă de rouă pentru a susține si reîmprospăta lumea.

Tărâmuri separate

Yggdrasil susținea tărâmul zeilor, giganților si morților la fel cum templul zeilor era susținut de coloane din trunchiuri de copac uriașe. Miturile vikingilor se petrec mai degrabă pe aceste tărâmuri, decât pe Pământul de Mijloc, unde locuiau oamenii. Pământul de Mijloc era legat de Asgard prin podul curcubeului și existau căi pentru ființele umane de a ajunge acolo. Una dintre ele era să mori în luptă. Războinicii vikingi sperau sa fie aleși de valkyrii, spirite feminine al caror nume înseamna “cele care aleg oameni uciși”, pentru a fi duși să trăiască în marea sală a lui Odin din Valhalla. Zilele în marea sală a lui Odin erau petrecute în lupte până la moarte, dar, în fiecare seară, războinicii erau readuși la viață. Apoi, ei noaptea petreceau si beau mied. Războinicii din Valhalla erau numiți Einheriar. Ei au părăsit Valhalla numai atunci cand s-au dus să lupte in mitica bătălie finală de la Ragnarok, când războinicii și zeii s-au luptat cu puterile lumii subpământene.

Referitor la valkyrii, ele cereau sufletele luptătorilor care mureau în lupta și le escortau în sala lui Odin. Poeziile scandinave consemnează numele multor valkyrii, cum ar fi Sigrdrifa, care s-a îndragostit de un muritor. De asemenea, valkyriile îi serveau pe războinici atunci când petreceau în Valhalla. O a doua cale de a sta alături de zei și de a evita chinurile infernului, accesibilă femeilor si bărbaților, era să mori sacrificat.

Zeii germanici

Odin era asemănat de romani cu zeul Mercur, iar “ziua lui Wodhan” va deveni, în scurt timp, Wednesdey (în limba engleză, cu variante în alte limbi germanice), adică miercuri. Împreuna cu frații săi, Odin a construit universul, constituit din nouă lumi suprapuse. Una dintre ele era Asgard, dominată de Odin. Alături de el se afla Frigg, zeița dragostei, mama zeilor, soția sa preferată. Atunci cand se așeza pe tronul său, zeul purta pe umeri doi corbi care reprezentau Rațiunea și Memoria. Odin avea ca armă principală teribila lance Gungnir, iar ca animal de luptă, un cal fermecat, cu opt picioare, Sleipnir. În principal, zeul reprezenta războiul, creația, magia, înțelepciunea și era ocrotitorul nobililor. Lui îi erau jertfiți oameni, care erau spânzurați pe arbori. Luptătorii lui Odin se manifestau în timpul vieții prin starea de berserk, exprimată printr-un comportament asemănător lupilor: cutezanța nemărginită și furie orbitoare.

Odin era zeul războaielor și al morților, dar și al poeziei, inspirației și magiei. Chipul lui Wodan era legat de viața psihică a omului. Și-a dat un ochi pentru o singură înghițitură din izvorul înțelepciunii. A stat atârnat nouă zile si nouă nopți de Copacul Lumii străpuns de o suliță. În culmea agoniei, s-a întins și a apucat runele pe care vikingii le foloseau pentru scris și prezicere. Aceste rune i-au dat multe puteri; se prea poate ca acest aspect sa fi implicat și anumite rămășițe ale samanismului.

Thor este, prin exceleță, campionul zeilor, arhetipul eroilor germanici. Spre deosebire de Odin, care era patronul nobililor, Thor îi ocrotea pe oamenii simpli, fiind extrem de popular. În general, el îi apară pe muritori în fața forțelor dezlănțuite ale naturii. Avea atribuții complexe: ca și Odin, era atât un zeu al războiului, cât și al primăverii, al tunetelor și fulgerelor, iar simbolul său era ciocanul Mjolnir, pe care-l folosea cu mâna îmbrăcată într-o mănuș de fier, deoarece reprezenta forța nemăsurată a trăsnetului. Zeul locuia într-o casăcu mai mult de 500 de camere, fără acoperiș și călătorea într-un car de foc. Soția sa era Sif, cea cu păr de aur, zeița munților, a ierbii și a fertilității. Thursday (în engleza) – cea de-a patra zi a săptămânii, și-a primit numele după legendarul zeu Thor (Thor’s Day sau Thunor's Day – ziua fulgerului)

Frigg era cea de-a treia soție a lui Odin (și preferata lui), ocrotitoarea iubirii, căsniciei și maternității. La romani era asemanată cu Venus. Zeița locuia într-un palat propriu și umbla însoțită de șapte divinități feminine.

 Freya era logodnica uriașului Odhr, cu care nu s-a putut căsători din cauza uneltirilor zeului infernului, Loki. Astfel, a devenit ocrotitoarea pasiunii din dragoste, a vegetației dar și a magiei și podoabelor feminine. În palatul ei ceresc erau adăpostiți aceia care rămăseseră fideli celor pe care îi iubeau până la moarte. Zeița se deplasa cu un car tras de două pisici și însoțită de trei zâne. Freya făcea parte din categoria zeilor Vani și l-a învățat pe Odin arta magiei și a prezicerilor.

Baldr, zeul frumusții, fiul lui Odin și al principalei sale soții, Frigg, a fost ucis de o creangă de vâsc, adusă de zeul Loki. Mama sa ceruse tuturor lucrurilor din lume să jure că nu-i vor face niciodată rău lui Baldr, dar uitase să ceară acest lucru și vâscului. Pentru că Loki a fost vinovat de uciderea fiului lui Odin, pe care l-au plâns toate elementele însuflețite și neînsuflețite ale naturii, cu excepția zeului infernului, acesta a fost legat cu intestinele propriilor săi copii, de o stâncă, deasupra sa un șarpe picurându-și veninul. Împreună cu stălucitorul Baldr a murit și sotia sa, Nanna, zeița florilor și a gingășiei feminine, care s-a stins îmbrățișându-l, pe rugul pe care trupul zeului fusese așezat. Rugul a fost aprins pe corabia lui Baldr, Ringhorni, împinsă apoi spre largul mării.

Declinul zeilor

Vikingii păgâni din secolul al X-lea d.Hristos purtau la gât mici amulete în formă de ciocan, pentru a-și asigura protecția lui Thor. Aceste ciocane erau asemănătoare crucifixurilor purtate de creștinii europeni. De fapt, argintarii turnau atât ciocane cât și cruci in aceleași matrițe. În perioada de tranzție dintre păgânism și creștinism, mulți scandinavi se puneau la aăapost în ceea ce privește credința. Documentele arată că un viking, Helgi cel Slab, a spus că el “credea în Hristos, dar se ruga lui Thor în timpul călătoriilor pe mare și în situații dificile.”

Zeii sunt înfrânți

Vikingii s-au convertit la creștinism, pe de o parte, pentru că oferea o promisiune mai sigura a existenței vieții de apoi și, pe de alta parte, din motive practice de comerț și politice. Atunci când regele Cnut al Danemarcei a cucerit Anglia, în anul 1016, a fost fericit să se convertească la creștinism pentru a-și păstra noul regat. Norvegia s-a convertit în secolele al X-lea și al XI-lea. Parlamentul Althing, din Islanda, a votat în favoarea adoptării creștinismului în anul 1000. Orașul Uppsala, din Suedia, unde a fost cel mai mare templu a lui Odin, Thor si Freyr, era condus in 1164 de un episcop creștin. Acesta a fost adevăratul sfârșit al zeilor. Din anul 1300, zeii vikingi au fost puși în umbra de catre creștinism. Adorația pentru zei s-a perpetuat doar sub forma unor părți dispersate în credințe si superstiții populare. Dar zeii erau pregătiți pentru pieire. Propria mitologie anunță finalul bătăliei de la Ragnarok, în care ei urmau să fie înfrânți. Mai există profeția că Loki va conduce hoardele din Infern într-o corabie făcută din unghiile morților, iar lupul Fenrir va înghiți soarele.