Surse ale mitologiei

Majoritatea miturilor nordice s-au transmis pe cale orală, de aceea multe din ele s-au pierdut. Cu toate acestea câteva mituri au trecut în nemurire prin intermediul unor cărturari creștini. Snorri Sturluson are o contribuție importantă în acest sens, el fiind autorul Eddei și a scrierii Heimskringla. El nu considera că zeii precreștini erau demoni, ci mai degrabă bărbați și femei și că au fost cu mult timp în urmă regi și căpetenii militare. O altă sursă a mitologiei nordice este scrierea daneză Gesta Danorum ("Faptele Danezilor") scrisă de Saxo Grammaticus, însă în care se remarcă un puternic euhemerism și care are o prezentare destul de confuză. Un avantaj al mitologiei nordice este faptul că în Islanda, creștinată destul de târziu (în anul 1000), s-a păstrat o tradiție orală destul de coerentă pentru a reconstitui, în linii mari, miturile și cultul. Dar informațiile privind credințele imigranților norvegieni în Islanda, valabil pentru întreg ansamblul triburilor germanice se cer coroborate cu dovezi suplimentare. Un alt izvor important privind religia germanică nordică este Istoria episcopilor de Hamburg redactată de Adam von Bremen în jurul anului 1070.

Edda în proză, Snorri Edda sau Edda Nouă a fost scrisă în jurul secolului al XIII-lea, de Snorri Sturluson, care a fost poet, diplomat și comandant al armatei. Această scriere a reprezentat mai întâi un ghid, un manual pentru viitorii poeți. Conține explicații în proză a tradiționalelor metafore de tip "kennings", precum și diferite legende sistemaice și coerente despre zeii nordici.

Edda poetică, Saemundr Edda sau Edda Veche a fost începută după vreo 50 de ani de la terminarea "Eddei în proză" și a fost atribuită lui Saemundr Sigfusson 1056-1133, un erudit islanez, deși în realitate autorii ei sunt necunoscuți. Conține 29 de poeme lungi, dintre care 11 sunt dedicate zeilor nordici, iar restul se referă la eroi legendari ca Siegfried. Savanții cred totuși, că această a doua Edda a fost concepută cu mult timp înainte și apoi a fost transcrisă deoarece impresionează prin limbajul ei arhaic. În plus, câteva fragmente din conținutul ei sunt citate de Snorri Sturlson în Edda acestuia. În cadrul Eddei poetice, Voluspa (Prezicerea Profetei) este cel mai cunoscut poem mitologic, ajutând la reconstituirea concepțiilor vechilor scandinavici despre cosmogonie și eshatologie.

Tot în Islanda începând cu secolele XII-XIII s-au dezvoltat povestirile cu caracter mitico-religios numite saga, care vorbesc despre eroi legendari, regi și alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeți de curte).

Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripțiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există și multe pietre runice care înfățișează scene din Völsunga saga sau care îi arată pe Odin și Sleipnir, pe Odin devorat de Fenris, pe Hyrrokkin la funeraliile lui Baldur.